Thursday, September 6, 2012

Hărţi vechi

În căutările mele privind localitatea noastră, am descoperit o serie de hărţi mai mult sau mai puţin cunoscute pe care este figurat Luduşul. Le voi publica pe rând, în ordinea cronologică a apariţiei, însoţite pe cât posibil de detalii privind autorii şi condiţiile în care au fost realizate.

Prima dintre aceste hărţi este din 1528 (celebra Tabula Hungariae), iar ultima care consider că prezintă interes este din prima jumătate a secolului XX. Aş vrea să remarc că există un număr relativ mare de hărţi vechi ale zonei, dar pe multe dintre ele nu apare Luduşul, ci doar unele dintre localităţile învecinate, asta în condiţiile în care Luduş era reprezentat pe hărţi apărute cu doar câţiva ani mai devreme sau mai târziu. Astfel, cea mai des reprezentată localitate din zonă este Noşlac, urmată de Bogata şi Iernut; există hărţi pe care apare doar Cheţani sau chiar Hădăreni, dar nu şi Luduş – chiar dacă acesta din urmă avea o importanţă mai mare.

Am ales doar hărţi de înaltă rezoluţie, pe care se pot identifica cu uşurinţă localităţile. În postări voi publica decupaje ale zonei şi voi posta link-uri către hărţile respective.

0 comments:

Post a Comment

 
;