Revoluțiile de la 1848 au dat semnalul deșteptării naționalismului european, fiind cunoscute de aceea și sub denumirea de "primăvara popoarelor". Deși înăbușite, revoluțiile de la 1848 au fixat pe termen lung obiectivul creării statelor naționale în Europa. Revoluţia din Transilvania este privită în mod diferit (şi contradictoriu) de istoricii români, maghiari sau austrieci; adevărul se află undeva la mijloc, aşa că mă voi limita în a expune doar evenimentele concrete privitoare la Luduş precum şi pe cele conexe, fără a face niciun fel de interpretare.
La sfârşitul lunii aprilie 1848, iobagii români din Luduş, Aţinţiş, Bogata, Budiu, Dileul Român, Pogăceaua au pornit răscoale pentru înăbuşirea cărora a fost nevoie de intervenţia forţelor armate. De remarcat că în satele cu populaţie mixtă, în special în Bogata şi Budiu, iobagii maghiari s-au ridicat la luptă alături de români. După aceea, aceste localităţi au fost supravegheate în mod deosebit, comisarii guberniali - subprefectul Boér Simon şi baronul colonel Kemény Farkas - cerând conducerii comitatului şi comitelui suprem Thorotzkai Miklós ca unităţile militare trimise să rămână la Luduş pentru a asigura liniştea. Intelectualii români, care au pregătit revoluţia, s-au deplasat prin sate pentru a face cunoscute cererile românilor şi proclamaţia lui Aron Pumnul. În zona Luduşului, cel mai activ a fost Vasile Moldovan, cel cere va deveni mai târziu prefect al Legiunii a III-a.
În toamna anului 1848 a avut loc a treia Adunare de la Blaj, în urma căreia teritoriul Transilvaniei a fost împărţit în unităţi administrativ-militare numite prefecturi. Fiecare prefectură era sediul şi baza de recrutare a unei legiuni. De notat că legiunile erau organizate după modelul roman şi ar fi trebuit să aibă 10000 de luptători fiecare; erau împărţite în 10 tribunate conduse de tribuni, fiecare tribunat avea 10 centurii conduse de centurioni, iar fiecare centurie avea 10 decurii, conduse de decurioni. Fiecare sat trebuia să asigure 100 de luptători. S-a preconizată formarea a 15 legiuni, dar unele dintre ele au rămas în stadiul de proiect, iar altele nu au depăşit 5000 de luptători. Marea majoritate a legiunilor era formată din ţărani fără pregătire militară, slab înarmaţi; aceştia ar fi trebuit să primească armament de la trupele imperiale, dar austriecii s-au temut că formarea unei uriaşe armate româneşti, bine înarmată, ar fi ameninţat pe termen lung siguranţa imperiului.
Luduşul a fost repartizat în Prefectura de Câmpie. Legiunea de Câmpie s-a constituit de facto numai din data de 17 octombrie 1848, după ce planurile Comitetului Naţional Român au fost aprobate de comandamentul militar austriac de la Sibiu. Aria de recrutare a legiunii a cuprins 91 sau 92 de sate, împărţite administrativ în 8 tribunate. Tribunatul I cuprindea: Luduş, Bogata, Dătăşeni, Lechinţa de Mureş, Iclodu Mare, Căpuşul de Câmpie, Chimitelnic, Budiu (azi Papiu Ilarian), Sânger, Bărboşi. Legiunea a fost comandată în perioada 17 octombrie – 11 decembrie 1848 de prefectul Florian Micaş, iar de la 11 decembrie 1848 comanda a fost preluată de prefectul Nicolae Vlăduţiu. Aceasta şi-a păstrat funcţia până la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie 1849, când legiunea s-a autodizolvat din cauza presiunii mari a trupelor maghiare şi a faptului că nu avea armamentul necesar pentru a face faţă luptelor în câmp deschis.
Nicolae Vlăduţiu (1818-1872) preot, avocat, revoluţionar, prefect
Sursa imaginii: Enciclopedia României
La 15 octombrie 1848 are loc Marea adunare naţională a secuilor, la Lutiţa, în care aceştia se declară pe deplin de partea revoluţiei maghiare. Au fost înarmaţi circa zece mii de secui, care au plecat în patru coloane mari, şi "peste tot pe unde au trecut acele coloane au lăsat urmele devastaţiunii şi a satelor arse" (Gh. Bariţiu). Una dintre coloane, condusă de contele Lázár, a înaintat spre Luduş, a incendiat Iernutul, Şăulia, Cipău, Ogra şi a înfrânt la 25 octombrie trupe ale Legiunii de Câmpie conduse de prefectul Florian Micaş la Iernut. La sfârşitul lui octombrie, Luduşul a fost ocupat de unităţi armate secuieşti, care s-au retras la 11 decembrie. La 31 octombrie Legiunea XII Mureş atacă trupa contelui Lázár, pe care o distrug aproape complet. La 5 noiembrie, întărită cu detaşamentele de luptă conduse de tribunii Bianu şi Nicolae Pop, Legiunea XII Mureş surprinde şi distruge de data aceasta în întregime brigada secuiască a contelui Lázár, refăcută între timp. Pe parcursul lunii octombrie 1848, tabăra Legiunii XII Mureş s-a aflat succesiv la Mihalţ, Cecălaca şi Aţintiş; legiunea a operat la sfârşitul lunii octombrie pe teritoriul dintre Mureş şi Târnăveni.
Surse bibligrafice: Enciclopedia României, Monografia oraşului Luduş
0 comments:
Post a Comment